Tinu Bosinceanu (Harvard 2014)

Procesul de aplicaţie la o universitate din SUA este foarte complex şi greu de realizat de unul singur. Eu am început pregătirea destul de târziu, fără o idee concretă despre acest proces şi privind înapoi mi se pare uimitor cât am reuşit să acumulez cu ajutorul doamnei profesoare Mărăcine. Pregătirea pentru TOEFL, apoi pentru SAT, formatul recomandărilor, lista universităţilor care oferă ajutor financiar pentru studenţi internaţionali, sau burse de merit, structura eseurilor sau secretele unui interviu reuşit sunt doar câteva dintre aspectele importante ale aplicaţiei pe care le-am dezvoltat de-a lungul pregătirii. Ca urmare, am avut ocazia să călătoresc la Richmond, în Statele Unite pentru un interviu, toate costurile fiind suportate de universitate.

Pe parcursul acestui proces intens de selecţie am întâlnit de multe ori obstacole care m-au demoralizat sau chiar m-au făcut să îmi pierd încrederea în mine. După un răspuns negativ de la o universitate începi să îţi pui întrebări de genul: oare scorurile sunt prea mici? Sau: oare eseurile nu sunt destul de puternice? Discuţiile cu doamna Mărăcine m-au învăţat să fiu sigur pe mine şi să lucrez în acelaşi ritm intens până la final.

Cel mai mare defect al meu este probabil că fug mereu după ultimul tren. Aşa am păţit şi acum câteva săptămâni când am ajuns pe peron prea târziu (chiar dacă trenul avusese întârziere). După ce am alergat ca un nebun tot peronul 12 şi am ajuns aproape de uşă, trenul a început să accelereze, aşa că mă gândeam să mă opresc. Nu am făcut-o totuşi deoarece conductorul de la vagonul de dormit m-a prins de mână şi m-a tras în vagon… La fel am păţit şi cu procesul de aplicaţie… am plecat târziu, a trebuit să alerg mult (uneori literalmente), dar cel mai important…am avut noroc cu doamna Mărăcine, care pe lângă că m-a tras în tren, m-a aşezat şi la clasa I.

Tinu Bosinceanu