Andra-Cezara Olaru (Oxford 2013)

Acum mai bine de doi ani, încercând să mă apuc singură de procesul de aplicaţie pentru Marea Britanie, am dat întâmplător peste site-ul d-nei Mărăcine. Când am văzut reuşitele atât de impresionante şi mărturiile elevilor d-nei profesoare, nu mi-am imaginat nicio clipă că voi ajunge vreodată să scriu şi eu pentru acest site.

Aveam destul de multe goluri în dosarul meu de aplicatie şi mi se pare incredibil cât de repede şi de bine am reuşit să le umplu cu ajutorul d-nei Mărăcine. Am ajuns la uşa dumneai fără prea multe speranţe ; dar tot ce aflam nou în şedinţele de pregătire, materialele pe care le citeam , testele pe care le-am dat – toate m-au determinat să fiu mai încrezătoare şi să privesc cu alţi ochi obiectivul pe care mi-l propusesem. Urmând sfatul d-nei Mărăcine am dat şi SAT-urile ; eu neavând de gând să aplic în America, ziceam că nu are rost, dar într-un final mi-au fost de mare ajutor şi au contat foarte mult în rezultatul pe care l-am obţinut.

După multe (chiar săptămânale) drumuri Botoşani – Bucureşti, după multe discuţii cu d-na Mărăcine sau experienţe culese de la cei pe care i-am întâlnit datorită dumneaei, am înţeles ce înseamnă cu adevărat să aplici la o facultate bună în străinătate ; iar acum mi se pare chiar imposibil să reuşeşti să parcurgi toate etapele acestui proces fără ca cineva să te ghideze şi să te ajute de câte ori te împotmoleşti.

La finalul acestei experienţe atât de anevoioase şi incitante în acelaşi timp sunt convinsă că nu aş fi putut lua o decizie mai bună decât să apelez la ajutorul d-nei Mărăcine pentru a reuşi să realizez acest ceva la care nici nu aveam curajul să mă gandesc.

Andra-Cezara Olaru