Paula Popescu (Harvard 2007)

Am absolvit Harvard University, cu specializare principala in fizica si secundara in economie. Apartenenta la un mediu competitiv si stimulant, dar si cu un spirit de comunitate puternic, m-a ajutat in dezvoltarea profesionala si personala. In colegiu am explorat diferite domenii de studiu, luand cursuri atat la Harvard, MIT si Wellesley, am interactionat cu oameni pasionati si motivati, mi-am facut prieteni pe viata si mi-am imbogatit perspectiva si intelegerea.

Din punct de vedere academic, resursele intelectuale precum si laboratoarele dotate cu echipament modern au contribuit la dezvoltarea mea ca cercetator independent cu aptitudini diverse. Am lucrat la multiple proiecte aflate la frontiera cercetarii, atat in laboaratoare in SUA cat si in Europa. Am colaborat cu un grup de la MIT la un proiect ambitos numit LIGO, avand scopul de a detecta unde gravitationale de origine cosmica si de a testa astfel teoria relativitatii lui Einstein. La acest proiect complex lucreaza peste 500 de cercetatori stiintifici sau profesori, iar guvernul american sponsorizeaza proiectul cu sute de milioane de dolari. De asemenea, am colaborat cu un grup de la Harvard, care urmarea sa produca atomi de antimaterie, impreuna cu alti cercetatori din Germania, Canada si Olanda. In acest scop, am lucrat la CERN, cel mai renumit accelerator de particule din lume, aflat la granita dintre Elvetia si Franta. In afara muncii in laborator, am interactionat cu oameni de stiinta de diferite nationalitati, sau am explorat Europa Vestica impreuna cu alti studenti. Alte proiecte din timpul studentiei au inclus domenii din fizica cristalelor lichide, jocuri de strategie matematica sau biofizica.

Oportunitatile de dezvoltare profesionala s-au impletit cu cele de dezvoltare personala. Mi-am gasit pasiuni noi, cum ar fi dansul de societate, arta martiala taekwondo sau mersul pe munte. Am facut parte din diferite organizatii studentesti, care au ajutat sa-mi dezvolte spiritul de leader. De exemplu, pentru organizatia europenilor am organizat un dans folcloric romanesc ca parte dintr-un spectacol de cultura internationala, iar pentru organizatia fizicienilor am organizat evenimente la care am preparat inghetata folosind azot lichid. In timpul liber am fost cu colegii la concerte, am calatorit pe Coasta de Est sau am mers cu kayakul pe lacurile din statul New York.

Anii de colegiu m-au ajutat sa imi urmez curiozitatea stiintifica si mi-au ingaduit sa interactionez cu oameni pasionati si energetici, cu viziuni si pareri fascinante, si sa explor pasiuni si activitati noi. Anii petrecuti la Harvard m-au transformat profund, ingaduindu-mi sa-mi ating potentialul, dar si sa creez legaturi pe viata cu multi oameni deosebiti.

Dupa Harvard, am ales sa obtin un doctorat in fizica de la Caltech, in insorita Californie, proiectul meu fiind in domeniul nanobiotehnologiei si avand aplicatii medicale ce sper sa ajute la crearea unor noi metode de tratament. Lucrez cu profesori de prestigiu, si sunt convinsa ca potentialul meu de cercetator va evolua pozitiv si astfel voi putea confirma tot ceea ce am investit in educatia mea profesionala si in pregatirea mea plurivalenta.

Paula Popescu